Ricardo Cadu a comentat decizia lui Mircea Rednic de a-l lăsa în afara lotului pentru meciul cu Viitorul Constanța, din etapa a 3-a. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost în mandatul lui Dorinel Munteanu, în anul 2005.
„Cum să primesc această decizie? Normal, fără certuri, fără scandal. E opțiunea antrenorului, el trebuie să o explice, dacă dorește. Cereți-i dânsului explicații. Mie nu trebuie să-mi spună nimic, antrenorul e liber să-și facă echipa așa cum crede de cuviință. Nu m-a deranjat decizia antrenorului. Sunt supărat doar pentru că ratez un meci, nu voi putea fi pe teren. Atât!”, a spus Cadu pentru www.stiridesport.ro
Jucătorul a respins categoric acuzațiile conformt cărora ar orchestra un complot menit să ducă la demiterea antrenorului: „Vechea poveste, voi scrieți, scrieți mereu numai prostii. După voi eu sunt vinovat pentru tot, chiar și pentru încălzirea globală. Randamentul meu a fost mai slab în două dintre partidele acestui sezon, mai slab față de ceea ce jucam în anii trecuți. Dar la Vaslui întreaga echipă a jucat prost. Nu poți juca de unul singur„, a încheiat Cadu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER